M. Drumes – Invitatia la vals

* “Totul s-a sfirsit: nu-mi mai ramine decit sa ma sinucid. Sunt ferm convins ca orice as face de azi inainte nu rezolv nimic. Asa ca, neavind incotro, ma vad silit sa-mi plec steagul in fata mortii. Sinuciderea se dovedeste a fi un imperativ peste intelegerea si vointa mea, un imperativ – as zice – organic, impotriva caruia orice rezistenta pare lipsita de sens, ridicola chiar. In mine e viu numai un singur gind: acela de a muri. In fata lui, toate celelalte ginduri au amutit, paralizate de infricosatoarea lui atotputernicie.”
* “Mina destinului a aruncat cu o savanta precizie un lat, care mi s-a strins concentric in jurul gitului, si simt cum ma sugruma. Navighez pe apele resemnarii si stiu foarte bine incotro ma duce corabia neagra…”
* ” Tarmul lumii pe care am parasit-o e mult prea departe si chiar de m-ar ademeni calea intoarsa tot degeaba-i : nu mai am putere sa vreau.”
* ” In definitiv, ce e dragostea decit o taina pe care o ascund indragostitii si o poarta in umbra, de frica luminii? Indata ce taina se da pe fata, dragostea vestejeste, isi pierde fragezimea, vraja, devine ceva obisnuit, de toate zilele.”
* “Amindoi aveam in fiintele noastre cite un mic nebun care trebuia sa fie inchis. Numai ca nebunii nostri, infuriati de lanturi si catuse, sfarimasera temnita, iesind afara, in libertate.” (remember?)
* ” Timpul curge uniform pentru toata lumea, ca apa unui riu, numai ca oamenii de pe mal nu merg la fel.”
* Timpul e calaul iubirii.
*
*”Iubirea e nesatioasa, de un egoism salbatic, vrea sa-i sacrifici tot fara a-i cere nimic in schimb, multumindu-te cu ce iti ofera”
* Nici o razbunare nu e mai cumplita ca aceea ce izvoraste din dragoste.

* “Cind tac, fiintele si lucrurile din afara incep sa graiasca amintirile din mine.”

* “Femeile invinse de viata au uneori o sete nebuna de a cadea tot mai jos, chiar simt o voluptate de a distruge tot ce a mai ramas curat in ele.(…)Voiam sa gust voluptatea propriei mele decaderi.

* “Parca o mina dusmanca imi sfirtecase pieptul ca sa-mi smulga de acolo inima, cu fibrele tremurinde. Si peste aceste fibre treceau, nemilos, arcusurile viorilor…Plingeam cu toata fiinta…Tot ce ramasese viu in mine plingea angrenat intr-o dezlantuire ce nu mai putea fi stavilita.(…)Gasisem un simbure de fericire in lacrimi.”

* “Plec mutilata de pe lumea asta, infrinta definitiv. Nu pling. Dealtfel, nici nu mai am lacrimi.”