strange condition

Daca lumea aceasta are vreun sens, el nu poate sta in ceea ce ne omoara
Nu pot sa nu ma intreb de ce tot mai multi oameni prefera mediocritatea si banalitatile in loc sa se bucure de viata in formele ei cele mai simple. Ma uit in jur si constat ca intr-adevar am uitat sa traim, gindind prea mult viata. Din ce in ce mai multa lume e procupata doar de viitor, fara sa se mai uite prea atent la prezent. Il lasa sa li se strecoare printre degete, preocupindu-se doar de partile materiale ale vietii si amanand ceea ce tine de suflet. Dar unele lucruri nu vor fi acolo mereu…si din pacate, de cele mai multe ori, lucrurile pe care le aminam le pierdem pt totdeauna… Nu esti nimic fara inima si nu poti lasa gindurile sa ia locul simtirii. Nu poti rationaliza totul fara sa rapesti in acelasi timp orice urma de farmec. Si in final nu gindurile care au luat locul simtirii, si nici realizarile materiale nu vor conta, ci doar lucrurile si momentele care ti-au incalzit si ti-au mangaiat sufletul. Si totusi, in ziua de azi, cine mai stie sa iubeasca si lucrurile ce nu duc spre viitor? Cine mai iubeste mirosul ierbii, vintul, ploile? Cred ca doar 1 %. Cert este ca daca vreau sa ma plimb prin ploaie, probabil ca trebuie s-o fac singura, pentru ca rar mai gasesti o persoana dispusa sa-si “iroseasca” timpul cu lucruri atit de marunte…Cine mai stie sa iubeasca? Inchei cu un citat, si cu o poezie: “Nu cer acestui nisip pe care-l cern in pumn decit curajul sa nu fiu indiferent”